Poezie de Bacovia…

E iarăşi una dintre acele zile în care mă cufund în însingurare în propria-mi cameră…Stau cu lumina stinsă şi privesc pe ferestră. E o briză plăcută afară, poate pentru prima dată se simte zefirul primăverii la ora asta. Nimic nu mă poate face fericit acum. E o stare copleşitoare care apasă pe umerii mei, o greutate imensă, mă simt ca şi Atlas, parcă toată greutatea lumii apasă pe umerii mei! E trist…Nu văd luminiţa de la capătul tunelului. Timpul trece, nu ne iartă. Parcă trece prea repede accentâdu-mi însingurarea. Stau şi mă gândesc ce m-ar putea face fericit acum………Nu-mi trece nimic prin minte. Mă cuprinde o stare de disperare, încerc să îmi aduc aminte de toate lucrurile frumoase din viaţa mea din ultimii 5 ani. Totul pare atât de departe acum…Mă năpădesc o mulţime de amintiri, frumoase, dar şi triste, momente importante din viaţa mea.
Nu ştiu ce m-ar putea linişti acum…Se întâmplă prea multe într-un timp prea scurt…
Poate doar melodia asta m-ar face să mă simt puţin mai bine!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s