Euphoriaaa, we going up, up, up!!!

Loreen în Cluj, ©Andrei F.


Of timpul ăsta… Nu-ți dă pace să faci tot ceea ce vrei! Să-ți fie rușine, timpule! În postul ăsta vreau să vă povestesc despre o experiență nemaipomenită pe care am avut-o, una din aia, ”once in a lifetime”, o experiență pentru care m-am pregătit vreo 7 ani! Exact la o săptămână de la Finala Eurovision 2013, câștigătoarea de anul trecut, Loreen, a concertat în Cluj – Napoca, cu ocazia zilelor orașului. Cu fiecare lucru pe care mi-l doresc, cred și cu mai mare tărie că dacă îți dorești ceva cu adevărat, acel lucru nu va ezita să apară, chiar dacă nu pe moment, dar cu siguranță va veni. Așa mi s-a întâmplat și mie. Cineva îmi spunea că lucrurile bune vin celor ce le așteaptă! Ei bine, și la mine au venit în momentul în care credeam că totul e pierdut. Am fost la conferința de presă a lui Loreen, în care ne-a vorbit ce a însemnat pentru ea câștigarea competiției, în speță ce a însemnat ultimul an. Această artistă este de o modestie rară! Și aici vorbesc la modul cel mai serios. Nu are fițe, figuri, impresii cum au alte ”vedete”autohtone, deși statutul pe care îl are i-ar putea permite lejer să fie o ”divă”. Singurul factor perturbant de acolo a fost o doamnă de le Warner Records România, care nu a permis să facem o fotografie cu ea, cică era o clauză contractuală! Parol! 

După conferința de presă, mai pe seară a avut loc concertul, pe care l-am așteptat de 2 luni. A cântat în fața a peste 5000 de spectatori, iar când s-au auzit acordurile piesei cu care a câștigat Eurovision-ul, mulțimea a explodat! La un moment dat, doar auditoriul a cântat, și am simțit și eu atunci acea încărcătură emoțională de care Andra tot vorbea, ”piele de găină”. Per ansamblu a fost ceva ce eu am așteptat de multă vreme. SUnt foarte fericit și mulțumit că am avut ocazia să o cunosc pe această minunată artistă suedeză. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, la radio se aude ”Euphoriaaaaaa”!!!
Vreau să închei cu un citat, care spune că ”Dacă vrei ceva cu adevărat, Universul va conspira la împlinirea acelei dorințe”!
Loreen la zilele Clujului, ©Andrei F.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s