Circul de stat numit Eurovision

Anunțarea câștigătorilor
sursă foto: facebook Eurovision România
Nici nu s-a terminat bine Selecția Națională că a început un nou circ. Acela a denigrării câștigătorilor. Rușine dragi românași! ca la noi la nimeni! A început un alt circ după cum spuneam, acela în care susținătorii celorlalte piese nu știu să fie fairplay și să accepte că favoritul lor nu a câștigat. Aceasta e o boală tipic românească. Oamenii nu știu să accepte și să susțină reprezentantul. Asta se întâmplă an de an, fără niciun fel de excepție.
Revoltații anului sunt soacrele, nurorile, ginerii, miresicile și fanii emisiunii ”Noră pentru Mama”, căci prezentatoarea emisiunii s-a înscris în competiție și a câștigat televotingul detașat cu peste 7000 de voturi. Locul doi a fost ocupat de Paula Seling și Ovi, iar cel de-al treilea de Anca Florescu.
Nu am să fac vreo analiză  a calității pieselor, căci nu am studii muzicale, o să vorbesc prin perspectiva unui fan și al unui om ce cunoaște fenomenul, care a urmărit concursul din fața micului ecran.
Paula Seling a deschis competiția alături de Ovi. Au avut un spectacol prea sofisticat din punctul meu de vedere pentru Eurovision-ul low cost de anul acesta.
Trupa Bere Gratis a intrat pe scenă de pe poziția a doua,cu o piesă în limba română. Piesa drăguță, nu știu dacă de radio, poate la Magic FM. În niciun caz de Eurovision. Unde mai pui că juriul l-a notat cu 8 puncte. Prezența lor în concurs a stârnit controverse, deoarece șefa delegației, Liana Stanciu e soția solistului. De aici  vă las pe voi să vă imaginați tot felul de discuții, scenarii și regii.
The dAdA au avut o piesă drăguțică, dar mie mi s-a părut că seamănă cu trupa Grimus din Cluj-Napoca. A fost ceva ce parcă am mai auzit. În schimb mi-au plăcut costumele lor.
Despre ”The Zuralia Orchestra” jur că nu-mi explic cum am trecut direct în finală. De fapt știu, dar vă las pe voi să vă dați seama. Au ținut morțiș să ne învețe arpegiul, eu vreau să le mulțumesc, cântatul sub duș o să-mi iasă mai bine!
Vizi Imre a avut o piesă ieșit din tipare obișnuite eurovisionistice, și o spun în sensul bun. Piesa cu sound american-ish, îmi aduce aminte de muzica din serialul ”The Originals” și de orașul New Orleans.
Anca Florescu, o apariție splendidă, grație, voce piesă, tot ce vrei. Jos pălăria. 
Silvia Dumitrescu este o doamnă a muzicii ușoare românești, dar cred că există un moment când trebuie să știi să te retragi. Cât mai ești în glorie. Cred că nici la festivalul prafului de pe toba mare din Sumușfalău nu trecea de preselecții. Sunt rău, știu!!! Mi s-a spus azi de multe ori.
Despre nepoata lui Carlos Santana nu pot spune doar că-i admir perseverența. Prestația ei a fost slabă spre mediocră. Anul trecut a fost bestială. Anul ăsta nu prea.
Ștefan Stan, are voce, dar piesa asta nu mi-a plăcut absolut deloc. A fost un pachet liniar. Poate la anul.
Naomy a fost chiar o surpriză plăcută. Mi-a plăcut cum a cântat, dar dacă avea altă piesă cred că era mai sus! De-ar avea un PR, ar putea ajunge sus. Trebuie să recunosc că din punct de vedere muzical e cu multe clase peste (h)artistele care sunt în heavy rotation la radio. Ține-te departe de scandaluri!
Mirela Boureanu Vaida. regina televoting-ului 2014 a avut o prestație bunicică, simplă și liniară ca să nu zic altfel. Piesa seamănă cu ceva ce am mai auzit! Ia, să vedem, ghiciți?
Cel care a încheiat concursul  a fost Marcel Crăciunescu ”Șăl”, cu o piesă dubioasă, un amalgam de chiuituri. Vorba aia, cum a ajuns în finală? 
La final vreau să fac niște precizări:
Îmi asum cele spuse. E un text de opinie și am voie să fiu subiectiv.
Per ansamblu, ceea ce s-a văzut la TV a fost okeiuț. Nu putem avea pretenții la o selecție la fel ca a suedezilor, Melodifestivalen! Eurovision-ul a fost low-cost și asta să văzut. Sunet de cacao! A la TVR. Și sănătate dnei Cepraga.
Mă bucur că juriul a făcut o decizie bună! Felicitări Paulei și lui Ovi! Și poate cine știe, anul ăsta o fi vreun Miracol? Rămâne să vedem!
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s