Jurnaliști VS PR-iști

10888776353_9c71574e19_bNu știu cum sunt unii, dar eu sunt suprasaturat de PR-izdele astea din așa-zisa „industrie muzicală românească”. Astea se cred zeițele supreme ale relațiilor publice, și  au impresia că sunt intangibile.

Cărțile, pe care le-am studiat și eu în facultate legate de relațiile publice spun că între PR-i și jurnaliști există o relație de colaborare, nu de ură, deși practica spune cu totul altceva. De curând, mai precis acum vreo cinci luni am luat legătura cu această duduie, deși n-am să-i dau numele. Am sunat-o, i-am explicat cine sunt și ce doresc, iar ea, o divușcă ce se crede mi-a spus că artistul ce îl reprezintă nu acordă interviuri prin telefon decât instituțiilor mari precum Pro FM, Kiss, și Zu! Am înteles asta, că nu reprezint o instituție dintre cele mai sus amintite, dar atunci autenticitatea unde mai e? De unde știu eu că nu răspunde chiar ea întrebărilor? Ăsta e cel mai mare căcat cu care jurnaliștii se confruntă. Când dai peste o femeie de genul ăsta care are impresia că le știe pe toate. Să vă mai spun că nici în zi de azi nu am primit un răspuns la mail. PR-izdele astea care au găurit canneloni au impresia că totul se învârte în jurul lor și că ele pot face ce doresc. Din păcate, nu este primul purtător care a adoptat o atitudine de asta de miserupistă. Ceea ce nu înțeleg oamenii că orice formă de publicitate GRATUITĂ este bine-venită, dar probabil, când ajungi la un anumit nivel, când scoți o piesă cu o trompetă și două acordeoane, gata, ești artistă de primă clasă și îți permiți orice impertinență. Dragi artiști, nu uitați că fără noi, cei care vă ascultăm, vă cumpărăm și vă promovăm muzica sunteți zero. Nu existați fără „plebea” care vă admiră și care uneori dă bani să vă vadă și să vă asculte muzica. Este o lipsă crasă de respect pentru audiență, iar ceea ce trebuie să țineți minte e că publicul nu uită atitudinea defensivă și de căcat pe care o abordați! Așadar, mai băgați 3 acorduri de trompetă și 2 de acordeon și intoxicați marea masă a radiourilor comerciale din România! În rest, numai de bine. că toate panaramele sunt specialiste în comunicare! „Cu master în PR, următorul porno-star”!!!

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Adam spune:

    Apăi de, și-a găsit și ea un „pește” și acum se dă balenă-n borcan… 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s